De vorba cu Micuta

Cind am fost acasa saptamina trecuta am stat la tara, la bunica. Bunica…ce straniu suna pentru mine, de fapt eu niciodata nu i-am zis “”bunica”, mai degraba “mica”, sau cum o dezmierdam noi de obicei”Micuta”. Mi s-a parut obosita, si bolnava, iar un gind sfisietor mi-a tulburat linistea. Ma asteptam sa ma intilneasca la poarta cum o facea de obicei, dar am gasit-o in casa intinsa in pat, nici n-a avut puterea sa se scoale sa ne imbratiseze. Ne privea atenta pe ambele si nu putea sa isi dea seama cine e cine, mai ales ca eu si sora suntem intr-atit de diferite.

Duminica dimineata intra mama val virtej in casa si ma trezeste ca sa ma anunte ca ea pleaca la piata la oras, iar eu sa ma duc sa stau cu micuta pina se intorc. Un pic suparata ca nu mi-am implinit somnul, am mers totusi sa vad ce face. Cind am intrat in casuta ei, ea statea rezemata de soba si se uita in gol.

Eu: Mica, ce faci? Nu vrei sa dormim un pic mai mult? Hai sa ne culcam amindoua?

Mica: Ei da, as vrea eu.

Eu: Pai de ce nu? Ne interzice cineva sa dormim?

Mica: Nu se poate, parintele duce slujba chiar acum, si nu e frumos sa stai culcata cind e slujba in biserica.

Am ramas atit de surprinsa de raspunsul ei, pur si simplu mi-a fost atit de rusine. Mi-am luat un scaunel si m-am asezat linga soba, asa am ramas acolo asteptind ca preotul sa incheie slujba. Ca sa o mai tin de vorba, am inceput sa-i pun tot felul de intrebari.

Eu: Mica, da matale crezi ca este viata dupa moarte? Ce se intimpla dupa ce omul moare?

Mica: Numai Dumnezeu stie (de obicei asa zice). Cind omul moare are loc o judecata si in dependenta de ce pacate face omul pe duarata vietii, Dumnezeu decide unde o sa mearga in rai sau iad.

Mi-a povestit despre visul ei ciudat cum se urca pe o scara lunga si tot urca, ca nu mai ajungea la capatul acesteia. Instant mi-am adus aminte de o carte religioasa pe care am citit-0 nu cu mult timp in urma, despre vamile vazduhului si Sfintul Vasile.

Eu: Mica, da stii de vamile vazduhului?

Mica: N-am auzit. (am stiut ca ma incearca)

Eu: Pai am citit o carte si acolo se povestea despre cele 44 de vami ale vazduhului prin care trece sufletul omului imediat dupa ce moare?

Mica: 24.

Eu: Asa am zis (a zimbit).

A inceput sa-mi povesteasca de ce, pentru ce, de unde, pina unde, iar eu am stat acolo ascultind fiecare cuvintel, fara sa o intrerup. Mama niciodata nu ni-a spus povesti inainte de culcare, iar mica facea asta din cind in cind (mult prea rar de cit as fi vrut eu). Preferata mea poveste era cu Alionusca si iedutul. Doamne cit imi placea cum ni-o spunea (poate v-o spun si voua cindva).

Am stat noi amindoua ore in sir si tot nu ma saturam sa vorbesc cu ea. N-am intilnit o femeie atit de inteleapta cum e mica. Sunt foarte mindra de ea, si ii multumesc o viata pentru educatia care ne-a dat-o, pentru povetile mereu bine-venite, pentru ca mereu m-a ascultat si niciodata nu m-a judecat. Ea e o adevarata comoara, comoara mea.

_DSC0703
MicutaΒ si nepoata Natalia
_DSC0721.JPG
Atunci cind batrinetea e frumoasa

2 thoughts

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s